EP 51: Evangheliile

Astăzi ne-am axat pe cele patru evanghelii canonice ale Noului Testament: Marcu, Matei, Luca și Ioan. Desigur, există și alte evanghelii care nu au fost incluse în canon și care pot fi foarte interesante.

Există diverse teorii în ceea ce privește datarea evangheliilor. Varianta cea mai populară susține că ordinea redactării este Marcu, Matei, Luca, Ioan și că acestea au fost scrise după anul 70, până în anii 90 ai primului secol. Se remarcă faptul că evangheliile reprezintă granița dintre creștinism și iudaism. Fiecare evanghelie are un stil și o audiență diferită. Evanghelia lui Matei se adresează unui public evreiesc, iar pentru acesta, Isus este un nou Moise. În schimb, evanghelia lui Luca se adresează unui public de cultură greacă. Este important de menționat că cele patru evanghelii oferă patru perspective diferite asupra învățăturilor și a evenimentelor legate de Isus.

Evangheliile nu au fost menite să fie scrise inițial, ele au fost transmise prin tradiție orală. Totuși, au fost scrise ulterior pe măsură ce creștinismul se dezvolta. Ele sunt menite pentru a fi accesibile unui public cât mai larg.

Deși există unele contradicții între aceste evanghelii, ele se completează reciproc și oferă diverse perspective asupra vieții și învățăturilor lui Isus. De exemplu, evanghelia lui Luca subliniază compasiunea și grija pentru cei săraci, în timp ce evanghelia lui Matei prezintă o perspectivă de rabin asupra învățăturilor lui Isus. Evanghelia lui Marcu pune accentul pe misterul mesianic al lui Isus și de ce nu a fost înțeles de contemporanii săi, iar evanghelia lui Ioan îl prezintă pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu și ca pe un învățător profund.

De asemenea, se menționează existența unei posibile surse comune numită Q, despre care se știe că a fost o colecție de ziceri atribuite lui Isus, similară cu cea găsită în Evanghelia lui Toma. Aceste surse comune explică de ce anumite povești și învățături nu se regăsesc în toate evangheliile canonice.