Astăzi vorbim despre Dante, una dintre cele mai strălucite minți ale Evului Mediu.
Dante e născut într-o Florență republicană în care accesul la funcții publice este asigurat de bresle. Vorbim de o Florență de după victoria Guelfilor împotriva Ghibelinilor. Ghibelinii sunt în general aristocrații care țineau cu Imperiul, adică cu Imperiul Roman de națiune germană. Guelfii erau pro papali și, din punct de vedere sociologic, ceva mai amestecați, dar preponderent burghezie urbană. Guelfii se împart în Florența în Guelfi albi și Guelfi negri. Aceștia din urmă erau ceva mai radicali, în timp ce Guelfii albi, cărora le aparține Dante, sunt mai moderați. Viața lui Dante este marcată de aceste conflicte politice și sociale specifice centrului și nordului Italiei și în special Florenței.
Pentru că îi vede importanța, Dante este un partizan al Imperiului, deși e guelf alb. Apartenența lui la facțiunea asta era dictată de circumstanțe. Fundamental, Dante aderă la critica Bisericii Catolice, la critica opulenței bisericii și critica implicării bisericii în politică. Și asta se vede cât se poate de clar în Divina Comedie. Ideologia monarhică este foarte clară la Dante: așa cum există un singur Dumnezeu care domnește asupra Universului, la fel, în viziunea lui Dante, este firesc să existe un singur conducător, un singur împărat care stăpânește lumea.
Alte texte importante ale lui Dante sunt De vita nuova, cartea despre elocvența vulgară și Banchetul. În Vita Nuova el vorbește de iubirea lui pentru Beatrice, pe care o vom regăsi în Divina Comedie, unde joacă un rol absolut primordial. Cele două opere cumva se completează. Trebuie spus că Beatrice a fost pentru el o iubire evident neconsumată. Nici nu se cunoșteau cu adevărat. A văzut-o pe stradă de câteva ori. A dezvoltat tot acest amor foarte elaborat. Era vorba mai mult de o convenție medievală de poezie. Dante trebuie citit mai mult în episodul ăsta. În Divina Comedie avem de a face cu o întreagă teologie care se învârte în jurul Beatricei. Ea este intercesoarea. Ea intervine pentru Dante. Ea, practic, convinge instanțele superioare să îl ajute pe Dante nu doar să acceadă în Paradis, dar toată aventura prezentată în Divina Comedie e posibilă grație intervenției lui Beatrice.
Pentru o prezentare succintă a Divinei Comedi aș porni de la Paradis, nu de la Infern. De ce propun o lectură inversă? Pentru că e vorba de coerența întregului. Totuși, centrul este Dumnezeu. Totul este o viziune teocentrică a lumii. Mântuirea este scopul vieții pe pământ. Și, sigur, avem acele ceruri pe care le prezintă Dante. Dar, în același timp, nu e vorba neapărat de o ierarhie a sfințeniei. Că nu e unul neapărat mai grozav decât celălalt. De la un moment dat, încolo, e mai vorba, mai degrabă, de forme de spiritualitate. Dante este foarte influențat, pe de o parte, de spiritualitatea franciscană, și pe de altă parte de teologia tomistă.
În privința Purgatoriului avem de-a face cu o idee care a apăruse mai puțin de un secol mai devreme. Ideea era mai veche, dar dogma purgatoriului este proclamată în 1215 la conciliul de la Lateran. Este vorba de o suferință purgativă, care curăță sufletul pentru ca mai apoi să ajungă în Paradis. În structura purgatoriului regăsim structura Infernului, numai că de acum sufletul se curăță.
Principiul ordinii cercurilor din Infern este că păcatele care au la bază înșelăciunea sunt de fapt cele mai grave. Avem mai întâi păcatele care țin de partea umană cea mai de jos, pofta, dorința, concupiscența. După care, avem păcatele care țin de violență, de acțiunile contra naturii, care țin de o parte ceva mai înaltă a sufletului uman, aceea a pasiunilor. Și păcatele cele mai grave sunt cele care implică și rațiunea. Avem deci o construcție tripartită.
Cred că trebuie menționat neapărat, înainte de a încheia, locul nostru preferat din Divina Comedie și anume, înainte de Infern, Limbo - acolo unde sunt toți filozofii, toți poeții, toți care ne plac atât de mult: Socrate, Platon, Aristotel, Ovidiu, Homer. Avem chiar și doi musulmani, Averroes și Avicena, care evident sunt plasați acolo pentru că sunt foarte virtuoși. În timp ce Mahomed, este, în mod evident, plasat printre înșelători.
