#67 Lavinia Braniște

#67 Lavinia Braniște

Author: Media DoR March 9, 2020 Duration: 52:48
Scriitoarea Lavinia Braniște a început să scrie poezii în clasa a III-a, o plăcere comună tuturor copiilor, spune ea. Deși nu a avut mentori și nu a fost încurajată de profesori sau de membrii unor cenacluri literare să continue, scrisul a rămas o plăcere constantă pentru ea în școală și facultate. În ultimul an de facultate a publicat prima carte de poezii, Povești cu mine, într-un tiraj de 100 de exemplare pe care Lavinia le-a primit într-o sacoșă și nu a știut ce să facă cu ele. După Povești cu mine au urmat două colecții de proză scurtă, cărți pentru copii și două romane. Cel mai recent roman, Sonia ridică mâna, spune povestea unei tinere care încearcă să înțeleagă comunismul pornind de la relația dintre Elena și Zoia Ceaușescu. Pentru Lavinia scrisul a fost mulți ani o ocupație de timp liber, pe lângă alte slujbe pe care a fost nevoită să le aibă pentru a se întreține, și abia la 32 de ani a început să spună despre ea că e scriitoare. În ultima perioadă s-a dedicat scrisului, expresie pe care o folosește cu ironie, dar nu știe exact cât o va ține și se gândește ca în momentul în care va rămâne fără idei de cărți să facă altceva. Momentan, însă, mai are multe idei. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent de producție: Alina Șincu. Muzică adițională: Ketsa – Seeing You Again; Ketsa – Capable.

În lumea podcasturilor pline de interviuri standard, Pe Bune iese în evidență prin autenticitate. Acest podcast în limba română, produs de revista DoR și condus de Andreea Vrabie, se scufundă în universul creatorilor. Aici nu sunt povesti de succes lustruite, ci întâlniri sincere cu oameni care trăiesc din pasiune. În fiecare episod, ascultăm povestea de viață a unui om creativ, cu toate ambuteiajele, dilemele, fricile și bucuriile care apar atunci când te dedici cu adevărat unui proiect sau unei idei. Este o explorare a procesului din spatele rezultatului, a momentelor de îndoială și a satisfacției profunde care vine din a face ceva în care crezi cu adevărat. Gazda are o abilitate remarcabilă de a deschide conversații care merg dincolo de suprafață, permițând invitaților să împărtășească nu doar realizările, ci și vulnerabilitățile călătoriei lor creative. Pe Bune este mai mult decât un simplu interviu; este o înregistrare a efortului uman, a rezilienței și a frumuseții procesului de creație în sine. Pentru ascultătorii interesați de societate și cultură, acest podcast oferă o privire intimă asupra motorului care alimentează lumea artistică și a factorilor umani universali care ne definesc. Este prezentat de UniCredit Bank, iar experiența auditivă este îngrijită de Alex Turcu la tema muzicală și Horia Baldea la sound design, cu sprijinul echipei de producție.
Author: Language: Romanian Episodes: 50

Pe Bune
Podcast Episodes
Prea Sărac, un nou podcast produs de Media DoR [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 9:54
Prea Sărac este o serie audio despre cum trăim cu prea puțin. Gazda seriei, jurnalista Andreea Vîlcu, încearcă să înțeleagă de ce, într-o țară în care aproape jumătate de populație trăiește cu nesiguranța zilei de mâine,…
Descoperă un nou podcast DoR [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 1:44
Până la următoarele conversații pe bune, află despre istoria a 500 de ani de sclavie în România.
#100 Andreea Vrabie [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 59:27
Odată cu episodul 100, podcastul Pe Bune se oprește pentru o perioadă nedeterminată. În acest ultim episod gazda podcastului, Andreea Vrabie, vorbește cu editorul DoR Cristian Lupșa despre cum știi când e momentul să înc…
#99 Radu Jude [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 54:29
Regizorul Radu Jude a început să lucreze în film ca asistent de regie pentru filme ca Amen., în regia lui Costa Gavras sau Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu. După mai multe scurt metraje premiate, a de…
#98 Maria Zavate [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 51:01
Maria Zavate este designer grafic, iar în timpul liber întreține o comunitate de peste 10.000 de oameni pe Instagram cu poze rustice și discuții despre evenimente complicate din lume. De fotografie a fost interesată încă…
#97 Paul Mureșan [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 53:19
Paul Mureșan desenează și face animație. Pentru că orașul Bistrița, în care a crescut, i se părea plictisitor, a început să deseneze și să inventeze povești. Interesul pentru animație a venit odată cu Cartoon Network car…
#96 Mihai Iordache [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 49:28
Mihai Iordache este saxofonist și compozitor. Deși tatăl lui era pasionat de jazz și cânta la vioară, iar bunicul a cântat de asemenea la vioară și violoncel, nu familia l-a îndreptat spre muzică. A început să fie intere…
#95 Alex Bogdan [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 49:25
Alex Bogdan este actor, regizor, și încă își caută locul în teatru. Prima oară când a crezut că l-a găsit a fost când a început să joace la Teatrul de Comedie, însă nu a luat concursul pentru un post. Apoi s-a angajat la…
#94 Andrea Gavriliu [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 50:07
Andrea Gavriliu este coregraf și performer. A fost interesată de dans de mică, dar a absolvit Facultatea de Teatru, secția actorie, din cadrul Universităţii ,„Babeş Bólyai“ din Cluj-Napoca. A lucrat mulți ani la Teatrul…
#93 Melania Medeleanu [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 57:09
Melania Medeleanu era prezentatoare de televiziune cu peste zece ani de experiență când în 2010 au impresionat-o niște copii dintr-un centru de plasament și a decis să se înscrie la un masterat de terapie logopedică pent…