#95 Alex Bogdan

#95 Alex Bogdan

Author: Media DoR April 26, 2021 Duration: 49:25
Alex Bogdan este actor, regizor, și încă își caută locul în teatru. Prima oară când a crezut că l-a găsit a fost când a început să joace la Teatrul de Comedie, însă nu a luat concursul pentru un post. Apoi s-a angajat la Teatrul Mic, unde nu toate spectacolele sunt o provocare. A făcut regie de teatru din dorința de a fi cel care deține controlul și de a provoca actorii cum i-ar plăcea și lui să fie provocat. Oamenii îl cunosc pentru imitații, roluri în seriale de comedie sau pentru parodiile pe care le-a pregătit în cei cinci ani în care a prezentat Premiile Gopo, imagine cu care Alex se luptă. Vrea să demonstreze că poate juca o plajă mai largă de personaje, că este un regizor serios și să nu i se mai aplice eticheta de „ăla amuzant”. Simte că acum se află la mijlocul carierei. Are 35 de ani, nu mai este nici un actor la început de drum, dar nici un actor sau regizor care să se fi remarcat printr-un rol sau spectacol. Din acest motiv își dorește ca în continuare să se concentreze doar pe proiectele pe care le simte ca fiind importante și despre care s-ar putea vorbi la finalul vieții lui. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank, o companie care crede în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent de producție: Alina Șincu. Muzică adițională: Lobo Loco – After All.

În lumea podcasturilor pline de interviuri standard, Pe Bune iese în evidență prin autenticitate. Acest podcast în limba română, produs de revista DoR și condus de Andreea Vrabie, se scufundă în universul creatorilor. Aici nu sunt povesti de succes lustruite, ci întâlniri sincere cu oameni care trăiesc din pasiune. În fiecare episod, ascultăm povestea de viață a unui om creativ, cu toate ambuteiajele, dilemele, fricile și bucuriile care apar atunci când te dedici cu adevărat unui proiect sau unei idei. Este o explorare a procesului din spatele rezultatului, a momentelor de îndoială și a satisfacției profunde care vine din a face ceva în care crezi cu adevărat. Gazda are o abilitate remarcabilă de a deschide conversații care merg dincolo de suprafață, permițând invitaților să împărtășească nu doar realizările, ci și vulnerabilitățile călătoriei lor creative. Pe Bune este mai mult decât un simplu interviu; este o înregistrare a efortului uman, a rezilienței și a frumuseții procesului de creație în sine. Pentru ascultătorii interesați de societate și cultură, acest podcast oferă o privire intimă asupra motorului care alimentează lumea artistică și a factorilor umani universali care ne definesc. Este prezentat de UniCredit Bank, iar experiența auditivă este îngrijită de Alex Turcu la tema muzicală și Horia Baldea la sound design, cu sprijinul echipei de producție.
Author: Language: Romanian Episodes: 50

Pe Bune
Podcast Episodes
#81 Răzvan Crișan [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 50:24
Răzvan Crișan a avut instincte antreprenoriale de la 15 ani, când i-a cerut tatălui său bani pentru ceva și, când acesta nu i-a dat, a decis să-i obțină singur. Pentru că nimeni nu îl angaja, singura soluție a fost să po…
Bonus - Vorbesc. Ca să nu știu doar eu. [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 1:23:38
Acest episod nu e un interviu așa cum ești obișnuit să găsești în feedul Pe Bune, ci este un eseu personal scris și citit de colega mea, Ioana Burtea. Am ales să-l dau mai departe și aici, pentru că povestea Ioanei m-a i…
#80 Adrian Despot [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 58:05
Adrian Despot și-a făcut debutul în muzică în 1994 la Școala Vedetelor, o emisiune de divertisment și prima emisiune de talente din țară care a transformat un grup de tineri în vedete peste noapte. Tot în timpul Școlii V…
#79 Andrei Pungovschi [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 50:13
Fotojurnalistul Andrei Pungovschi a descoperit fotografia în timpul unei burse la University of Montana, unde studia în principal televiziune, și unde colegul lui francez de cameră avea un aparat foto. La întoarcerea în…
Voci din pandemie - Update Ana, medic prima linie [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 36:45
Ana este medic într-un spital COVID din București. În primele cinci luni de pandemie a învățat să-și regleze așteptările și efortul pentru că sprintul pe care credea că-l va avea de alergat la început s-a transformat înt…
#78 Ada Solomon [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 56:20
Ada Solomon este poate cel mai cunoscut producător de film din țară. Numele ei a apărut pentru prima dată pe un generic în calitate de director de producție în 1995 la Asfalt Tango de Nae Caranfil. De atunci a produs pes…
#77 Gianina Cărbunariu [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 54:02
Gianina Cărbunariu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și dramaturgi contemporani. Face teatru din 2004 și spune că perioada în care a făcut teatru independent a făcut-o să aibă o gândire flexibilă și să caute so…
#76 Daniel Secătureanu (Omu Gnom) [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 50:25
Daniel Secătureanu, cunoscut și sub numele de Omu Gnom, face rap încă din clasele primare, când era pasionat de scris și freestyle, iar primele apariții în fața unui public le-a avut în anii 2000 la baluri ale bobocilor…
#75 Domnica Petrovai [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 57:57
Domnica Petrovai este psihoterapeut și fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu. A lucrat timp de trei ani pentru Ministerul Sănătății și de peste 20 de ani se concentrează pe psihoterapia familiei ș…
#74 Cristian Lupșa [not-audio_url] [/not-audio_url]

Duration: 1:07:31
În acest episod Cristian Lupșa, editorul DoR, vorbește despre cum iese echipa DoR transformată din perioada de stare de urgență, ce înseamnă această schimbare pentru munca pe care o facem și cum a avut ea loc. DoR a trec…