Voci din pandemie - Anca, medic rezident

De obicei mă auziți vorbind cu oameni din domenii creative despre cum au ajuns să facă ce fac, cu ce frici și dileme se luptă, cum le arată viața de zi cu zi. Fac asta pentru că cred în efectul terapeutic pe care îl are împărtășirea vulnerabilităților: asculți pe cineva povestind o teamă pe care o ai și tu și te simți mai puțin singur. Așa că voi continua să am aceste discuții cu ei și în timpul pandemiei, pentru că este mai important ca oricând să ne simțim mai puțin izolați. Dar de câteva zile mă tot gândesc cum ar putea Pe Bune să ajute și mai mult în această perioadă; cum aș putea să aduc în căștile voastre povești pe care avem cu toții nevoie să le ascultăm acum. Care sunt fricile și dilemele pe care le trăiește un medic? Dar un curier? Sau o persoană infectată cu coronavirus, cum e acea experiență pentru ea? Începând de acum voi oferi acestor voci un spațiu sub forma unor interviuri bonus Pe Bune. Să le spunem Voci din pandemie, o formă de legătură umană și empatie de la distanță. Vor apărea din când în când în feedul podcastului Pe Bune, în funcție cât de repede pot înregistra și monta. În primul interviu din serie vorbesc cu Anca, medic rezident în anul V la chirurgie generală într-un spital de urgență din București. Ea și partenerul ei, tot medic chirurg, sunt colegii soțului meu, Alex, și prietenii noștri. Au un băiat de doi ani, Rareș. Suntem nașii lui. Am sunat-o pe Anca în ultimul weekend de martie să aflu cum se pregătește pentru valul de îmbolnăviri care se tot anunță că va fi în București și în țară, dacă îi e teamă de ceva și ce mai înseamnă munca de rezident într-un spital acum. Când am vorbit nu existase niciun caz confirmat de coronavirus la ei în spital, dar Anca avea un bagaj pregătit în caz că spitalul intră în carantină. Între timp a fost confirmat primul pacient, partenerul ei a fost în gardă atunci. Sunt bine, încă se pot întoarce după muncă acasă, dar Rareș stă doar la bunici. Dacă știți oameni care au fost direct afectați de coronavirus sau aveți chiar voi o astfel de poveste, vă rog scrieți-mi la pebune@decatorevista.ro.